Presiunile larg raspandite din societatile apusene in sprijinul eutanasiei si a sinuciderii asistate medical, reflecta o cultura obsedata de moartea fizica. Obsedata de ea si de frica de ea, deoarece moartea semnifica sfarsitul ambitiilor individuale si nimicirea realizarilor personale.
In aceasta perspectiva privita fiind moartea demonstreaza ca viata este lipsita de sens. De aici preocuparea dureroasa de " a muri cu demnitate", adica de a muri fara suferinta, fara grija , fara a observa.
A avea aceasta atitudine inseamna, de asemenea, a muri fara Cruce. Pe de alta parte , Iisus nu a murit cu demnitate. El a murit cu un strigat al agoniei pe buze si cu un trup frant de durere. Si prin acea moarte, dezbracat de orice strop de "demnitate", El a oferit fiecarei morti si fiecarei vieti posibilitatea unui sens vesnic.
Unde situam acea posibilitate si cum o actualizam in cursul vietii noastre zilnice? In Epistola catre Romani , apostolul Pavel ne ofera singurul raspuns plauzibil la aceasta intrebare. Acolo, in capitolul 6, el afirma ca adevarata noastra moarte survine la botez.
"Deci ne-am ingropat impreuna cu El, in moarte, prin botez, pentru ca , precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii. Caci daca am fost altoiti pe El prin asemanarea mortii lui, atunci vom fi partasi si ai Invierii Lui."
Anterior botezului, viata pe care o ducem este strict biologica. Suntem nascuti in " vechiul Adam" si continuam sa traim in el pana murim. Pentru marea majoritate a oamenilor, moartea este ea insasi biologica: ea survine ca rezultat al cedarii ireversibile a creierului sau a functiilor cardio-respiratorii.
Totusi, pentru cei ce sunt botezati in Hristos, problema este foarte diferita. Adevarata lor moarte survine in momentul in care se afunda in apele baptismale. Fiind rastigniti impreuna cu Hristos, ei sunt si "ingropati impreuna" cu El ( Coloseni 2.12) - si inviati " intru innoirea vietii". De aici mai departe , ei duc ceea ce poate fi numit o " existenta eshatologica".
Traind pe pamant in dimensiunea spatiului si a timpului, ei se impartasesc in acelasi timp de viata vesnica. Uniti cu Hristos ca madulare ale Trupului Sau, ei se impartasesc deja, aici si acum, in pace, de dreptatea si slava imparatiei lui Dumnezeu.
Pentru astfel de oameni , moartea fizica nu mai este o sursa de spaima. Ea nu mai semnifica sfarsitul existentei personale si, odata cu ea nimicirea sperantelor si ambitiilor. Nu mai inseamna ca viata este golita de sens, ca nu mai asteptam nimic altceva decat intoarcerea in pamant a oaselor noastre muritoare.
Pentru aceia dintre noi care au murit in botez si au inviat intru innoirea vietii, iminenta mortii nu mai semnifica moartea luminii. Prin biruinta Pastilor, moartea noastra fizica ne trece tocmai de la intuneric la lumina, in frumusetea stralucitoare a Luminii vesnice care lumineaza toate lucrurile. Deci, mai degraba decat sa ne temem de moarte, noi o imbratisam. Decat sa fugim de ea, sa o negam sau sa o blestemam, noi o intampinam ca ultima etapa a pelerinajului nostru pamantesc, a vietii noastre in Hristos care daruieste sens ultim si valoare chiar si celei mai mici indatoriri pe care o indeplinim cu credinta, celei mai intime relatii pe care ne-o asumam cu dragoste.
Pentru cei care mor in Hristos prin botez si inviaza cu El intru innoirea vietii, aceasta viata are valoare si sens dincolo de orice ne putem imagina sau putem spera.
marți, 25 martie 2008
Roaga-te
Roaga-te zi si noapte.
Roaga-te atunci cand esti fericit
Si atunci cand esti trist.
Roaga-te cu teama,
Dar cu mintea lucida si vigilenta,
Pentru ca rugaciunea ta sa infloreasca.
Caci Scriptura spune:
"Ochii Domnului se uita la cei drepti ,
Iar urechile Sale sunt deschise la chemarile lor".(Ps. 34.15)
Roaga-te atunci cand esti fericit
Si atunci cand esti trist.
Roaga-te cu teama,
Dar cu mintea lucida si vigilenta,
Pentru ca rugaciunea ta sa infloreasca.
Caci Scriptura spune:
"Ochii Domnului se uita la cei drepti ,
Iar urechile Sale sunt deschise la chemarile lor".(Ps. 34.15)
duminică, 23 martie 2008
Despre aproapele
Evanghelia Sf. Ioan ne aduce un cuvant al Domnului, poate cel mai grav ce a fost vreodata adresat Bisericii:" cel ce primeste pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine ma primeste; iar cine ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine". (Ioan 13. 20).
Daca lumea , omul, aproapele nostru, primeste un membru al Bisericii, pe unul dintre noi, el se afla deja in miscarea gradata a comuniunii.
Iadul nu depinde de mania lui Dumnezeu, poate ca el depinde de iubirea cosmica a Sfintilor." A-l vedea pe Dumnezeu in fratele tau","a te simti tot timpul inaltat pe cruce".
Daca lumea , omul, aproapele nostru, primeste un membru al Bisericii, pe unul dintre noi, el se afla deja in miscarea gradata a comuniunii.
Iadul nu depinde de mania lui Dumnezeu, poate ca el depinde de iubirea cosmica a Sfintilor." A-l vedea pe Dumnezeu in fratele tau","a te simti tot timpul inaltat pe cruce".
luni, 11 februarie 2008
Meditatii
In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu. Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete dar si de bucurie.
Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins. Cu toate acestea , este o " tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana : Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa , revarsandu-si neincatat asupra noastra indurarea mila si dragostea.
Tragedia vietii noastre consta in tentatia permanenta de a-l pierde din vedere pe Dumnezeu si a ne dori ceva inferior Lui.
La fel ca israelitii din vechime, noi comitem in mod repetat actul tradator al adulterului , fiindca " Il inselam cu alti dumnezei".
Dorinta insasi se perverteste, fiind transformata intr-un imbold launtric pentru ceva care va putea mai degraba sa satisfaca pasiunile corupte decat sa hraneasca sufletul infometat.
O stranie si puternica neliniste ne indeamna sa cautam dincolo de viata noastra cotidiana si de experienta noastra nemijlocita, pentru a afla cateva ratiuni cu insemnatate si finalitate absoluta.
Cata vreme acea neliniste nu poarta un nume si nu are o finalitate limpede, bajbaim si ne impleticim prin viata cautand cu disperare ceva care sa ne ofere satisfactie, sau macar ceva care sa ne potoleasca dorinta chinuitoare care ne devoreaza.
Nestiind ca motorul din spatele acelei dorinte este dorul de Dumnezeu, ne cheltuim timpul si ne risipim energia alergand dupa vise desarte si idoli la moda.
Dar visele raman simple fantezii, iar idolii alcatuiti din tarana, se prefac in praf si pulbere.
Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins. Cu toate acestea , este o " tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana : Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa , revarsandu-si neincatat asupra noastra indurarea mila si dragostea.
Tragedia vietii noastre consta in tentatia permanenta de a-l pierde din vedere pe Dumnezeu si a ne dori ceva inferior Lui.
La fel ca israelitii din vechime, noi comitem in mod repetat actul tradator al adulterului , fiindca " Il inselam cu alti dumnezei".
Dorinta insasi se perverteste, fiind transformata intr-un imbold launtric pentru ceva care va putea mai degraba sa satisfaca pasiunile corupte decat sa hraneasca sufletul infometat.
O stranie si puternica neliniste ne indeamna sa cautam dincolo de viata noastra cotidiana si de experienta noastra nemijlocita, pentru a afla cateva ratiuni cu insemnatate si finalitate absoluta.
Cata vreme acea neliniste nu poarta un nume si nu are o finalitate limpede, bajbaim si ne impleticim prin viata cautand cu disperare ceva care sa ne ofere satisfactie, sau macar ceva care sa ne potoleasca dorinta chinuitoare care ne devoreaza.
Nestiind ca motorul din spatele acelei dorinte este dorul de Dumnezeu, ne cheltuim timpul si ne risipim energia alergand dupa vise desarte si idoli la moda.
Dar visele raman simple fantezii, iar idolii alcatuiti din tarana, se prefac in praf si pulbere.
duminică, 10 februarie 2008
Icoana : o oglinda
Sf. Icoane ne amintesc de chemarea si mareata posibilitate la care suntem invitati, spre nemuritoarea comuniune cu Cel ce ne iubeste.
Sf.Icoane deschid o fereastra pentru a ne descoperi frumusetea raiului.In acelasi timp, oglindesc chipul dumnezeiesc intru care fiecare din noi am fost ziditi.
Si astfel - in ciuda lipsurilor noastre si a urateniei noastre ocazionale - descopera si frumusetea ce se gaseste ascunsa in noi.
Sf.Icoane deschid o fereastra pentru a ne descoperi frumusetea raiului.In acelasi timp, oglindesc chipul dumnezeiesc intru care fiecare din noi am fost ziditi.
Si astfel - in ciuda lipsurilor noastre si a urateniei noastre ocazionale - descopera si frumusetea ce se gaseste ascunsa in noi.
Locul Inimii
"Dumnezeu ni se descopera in tacerea inimii". Parintii pustiei, urmand nevointe ascetice generatie dupa generatie, au ajuns singuri sa cunoasca acest adevar, indeosebi din experienta personala.
Putem dobandi in multe feluri cunostinte despre Dumnezeu, in primul rand din Biblie si prin Sf.Liturghie. Totusi ne punem intrebarea : cum trecem de la cunostinte despre Dumnezeu la cunoasterea lui Dumnezeu , adica, la o comuniune de iubire cu El din ce in ce mai adanca.
Adevarata cunoastere a lui Dumnezeu este prin traire. Citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor duhovnicesti, participand regulat la slujbe, dedicandu-ne lucrarii iubirii, sunt actiuni indispensabile daca dorim sa ajungem la o astfel de cunoastere. Dar ea depinde foarte mult de capacitatea noastra de a citi, de a ne ruga si a sluji la nivelul inimii.
Pentru a intreprinde aceasta calatorie interioara, unneori trebuie sa punem la o parte cartile, inregistrarile liturgice chiar si Sf.Scriptura, si sa petrecem cateva clipe in tacere.Dimineata devreme, sau seara dupa lasarea intunericului, sunt momente potrivite sa intram in camara noastra, sa inchidemm usa si sa aprindem o lumanare inaintea unei icoane. Acolo in acea nemiscare , ne putem aduna si concentra asupra celor mai importante aspecte ale vietii noastre.
In acea tacere Ii putem ingadui sa ne vorbeasca si sa ni se descopere.
Ne trudim sa trecem in viata de la cunoasterea lui Dumnezeu la impartasirea cu El.
Aceasta dorinta izvoraste dintr-o dragoste necuprinsa ce vine de la Dumnezeu, ne conduce , intr-un sfarsit , la locul inimii.In chip minunat, in linistea acelui loc si in prezenta sfinteniei, intram , cel putin pentru o clipa, in Imparatia lui Dumnezeu.
Putem dobandi in multe feluri cunostinte despre Dumnezeu, in primul rand din Biblie si prin Sf.Liturghie. Totusi ne punem intrebarea : cum trecem de la cunostinte despre Dumnezeu la cunoasterea lui Dumnezeu , adica, la o comuniune de iubire cu El din ce in ce mai adanca.
Adevarata cunoastere a lui Dumnezeu este prin traire. Citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor duhovnicesti, participand regulat la slujbe, dedicandu-ne lucrarii iubirii, sunt actiuni indispensabile daca dorim sa ajungem la o astfel de cunoastere. Dar ea depinde foarte mult de capacitatea noastra de a citi, de a ne ruga si a sluji la nivelul inimii.
Pentru a intreprinde aceasta calatorie interioara, unneori trebuie sa punem la o parte cartile, inregistrarile liturgice chiar si Sf.Scriptura, si sa petrecem cateva clipe in tacere.Dimineata devreme, sau seara dupa lasarea intunericului, sunt momente potrivite sa intram in camara noastra, sa inchidemm usa si sa aprindem o lumanare inaintea unei icoane. Acolo in acea nemiscare , ne putem aduna si concentra asupra celor mai importante aspecte ale vietii noastre.
In acea tacere Ii putem ingadui sa ne vorbeasca si sa ni se descopere.
Ne trudim sa trecem in viata de la cunoasterea lui Dumnezeu la impartasirea cu El.
Aceasta dorinta izvoraste dintr-o dragoste necuprinsa ce vine de la Dumnezeu, ne conduce , intr-un sfarsit , la locul inimii.In chip minunat, in linistea acelui loc si in prezenta sfinteniei, intram , cel putin pentru o clipa, in Imparatia lui Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)