Darul tacerii

Tertulian, teologul latin din sec.al 2-lea, spunea ca sangele mucenicilor este samanta Bisericii.

In orice incercare da a vorbi despre tacere rezida o evidenta si profunda ironie. Este ca si cum ai incerca sa descrii cele neintelese, sau sa reprezinti invizibilul. Sarcina in sine este imposibila. Tacerea poate grai doar prin ea insasi:nu prin cuvinte, ci prin experienta. Astfel cel mai bun mod de a o incepe este nu prin vreo definitie sau analiza, ci printr-o istorisire:

In Patericul egiptean exista o scurta istorisire cunoscuta.
Se spune ca intr-o zi avva Theofil, care fusese arhiepiscop, a venit la Schit, un loc din desert si un paradis duhovnicesc, unde un numar mare de monahi isi duceau razboiul nevazut. Arhiepiscopul Teofil si-a facut drum catre chilia avvei Pamvo, un om cunoscut si laudat pentru smerenia si intelepciunea sa. Fratii care il insoteau pe Theofil i-au zis avvei Pamvo : " zii vre-un cuvant episcopului, ca sa se foloseasca". A raspuns avva Pamvo: " daca nu se foloseste de tacerea mea, nici de cuvantul meu nu poate sa se foloseasca."

Putine mai pot fi sau ar mai putea fi spuse. Daca oamenii nu sunt edificati prin tacere, atunci cu siguranta nu se vor folosi de cuvintele noastre.

Cunoasterea sau experienta este diferita de gandirea articulata.

Poti vorbi despre Dumnezeu, despre iubire, despre cutare sau cutare lucru fara sa fii inteles, pentru ca iubirea ca si tacerea nu poate fi cunoscuta vorbind ci doar iubind...tacand...

Este inutil sa vorbesti sau sa citesti despre iubire, sa te gandesti la ea daca nu ai experienta iubirii. Iubirea ca si tacerea este o experienta , nu un concept.

Ati remarcat vreodata? Atunci cand se reflecta in apa lacului, luna sau stelele par mult mai frumoase decat sunt pe cer?

Atunci cand omul, descopera aceasta experienta mistica a reflectarii lui Dumnezeu in el, acesta devine mai frumos decat este in realitate. ( ajunge un Kallos gheron gr. - calugar =" batran frumos") De aceea seninatatea nu este totuna cu tacerea impusa fortat.

Dar si seninatatea fortata este o seninatate falsa; ea neavand nimic autentic.Experienta tacerii ca si comuniune cu Dumnezeu este o sarbatoare continua.

Anevoiosul drum spre lumina

Este dificil, foarte dificil, ca viata infinita si vesnica sa patrunda in sufletul omenesc cel stramt si in trupul omenesc inca si mai stramt. Locuitorii incarcerati ai acestui pamant stau plini de banuiala inaintea a orice este dincolo. Incarcerati in temnita timpului si a spatiului, ei nu suporta sa patrunda in ei ceva mai presus de timp si mai presus de spatiu, ceva de dincolo si vesnic. O astfel de patrundere o considera o agresiune si-i raspund cu ostilitate. Mai mult, dat fiindca omul este ros de "viermele" timpului, acesta nu iubeste interventia vesniciei in viata lui si o tolereaza doar cu mare dificultate. Interventia aceasta o considera adesea ca o violenta si ca o cutezanta de neiertat; si uneori se revolta cu violenta impotriva vesniciei pentru ca vede ca este prea mic inaintea ei, alteori insa n-ajunge pana la aceasta ura salbateca impotriva ei, pentru ca o priveste printr-o prisma prea omeneasca, prea pamanteasca , prea lumeasca.

Cufundat cu trupul in materie, legat prin forta gravitatiei de timp si de spatiu si avand spiritul sau departe de vesnicie, omul lumii nu iubeste excursiile spre ce este dincolo si spre ce este vesnic. Prapastia care exista intre timp si vesnicie este pentru el de netrecut, pentru ca-i lipseste capacitatea si forta necesara de a o sari. Asediat de pretutindeni de moarte, omul ia in deradere pe cei care ii zic : " omul este nemuritor si vesnic". " Nemuritor", in ce privinta? In trupul lui muritor? Si " vesnic", in ce privinta? In spiritul lui neputincios?

Pentru ca omul sa fie nemuritor, el trebuie sa se simta nemuritor in centrul simtirii lui de sine; pentru ca sa fie vesnic, el trebuie sa se recunoasca vesnic in centrul cunostintei lui de sine. Fara aceasta, nemurirea si vesnicia sunt pentru el stari impuse din afara.

Maretia spiritului omenesc

Cand se desteapta in trupul sau de lut si vede realitatile spirituale, omul simte ca realitatile materiale sunt reale in masura in care spiritul lui le intelege ca atare si de aceea ajunge numaidecat la o constatare paradoxala : ca o specie anume de vietuitoare, oamenii, cunosc realitatile din lumea materiala prin intermediul spiritului care nu are insusirile realitatilor materiale, ci este ceva ce nu se poate obiectiva material, nici demonstra ca realitate supra-obiectiva, nici deveni sesizabil prin simturi.

Dar cu toate ca este insesizabil pentru formele realitatii materiale, totusi, prin fiinta lui nevazuta spiritul constituie masura tuturor realitatilor vazute in lumea materiala. Si omul simte si intelege din ce in ce mai bine ca, desi este impalpabila, invizibila si imateriala, gandirea spiritului este totusi mai reala dacat orice alta realitate supra-subiectiva din sfera materiei.

Mai mult : toate realitatile isi intemeiaza realitatea lor pe gandurile spiritului, care in sine este imaterial. Tocmai in aceasta consta superioritatea, taina si maretia spiritului omenesc.

Si omul treaz, purtat de spiritul sau imaterial prin tainele lumii materiale fizice, intelege din ce in ce mai mult ca spiritul lui este realitatea cea mai mare si mai imediata si, in acelasi timp, valoarea lui suprema.

Despre iubire

Cu ajutorul medicinei putem incerca sa vindecam bolile, dar pentru singuratate , disperare si deceptii numai dragostea are leac.

Sunt multi care tanjesc dupa un colt de paine... , dar mai multi sunt aceia care tanjesc dupa o farama de iubire.

 Nu putem darui iubire decat atunci cand suntem ancorati in Iubirea lui Hristos.

Trupul Omenesc

Trupul omenesc ! ...
O, ce laborator minunat care transforma apa in sange, aerul in oase, painea in carne, plantele in metale si metalele in lichide !Un nemaivazut laborator plin de minuni. Dar minuni naturale, veti zice. - Dar ce, in natura nu exista minuni? Un inginer nevazut, un artist facator de minuni, conduce acest laborator minunat pe care noi il numim trup. El se gaseste in trup, dar noi nu-l vedem. Lucrarile lui le vedem, dar pe el insusi, nu. Ca si cum ar fi hotarat sa se ascunda tot mai mult in spatele lucrarilor lui!...Trupul !... Creandu-l asa cum este , Dumnezeu a pus in el enigme nenumarate. In lutul lui, Dumnezeu a infasurat aurul Sau, dragostea Sa. Toate tainele devin de necuprins si il atrag pe om prin latura sa spirituala.

De aceia, taina trupului ca si taina existentei a schimbat gandirea omeneasca, in strigat si framantare, in plangere si doliu, pana cand va gasi sensul vietii lui , atat in lumea aceasta cat si in cealalta.

Scoala vietii

Pentru noi, crestinii, viata aceasta pe pamant este o scoala in care invatam cum sa ne asiguram nemurirea si viata vesnica. Caci ce folos avem de la viata aceasta, daca prin ea nu o putem dobandi pe cea vesnica?

Dar ca sa invieze impreuna cu Hristos, omul trebuie mai intai sa moara impreuna cu El si sa traiasca viata lui Hristos, ca si cum ar fi viata lui proprie. Daca va face aceasta, atunci in ziua Invierii va putea spune, impreuna cu Sfantul Grigore Teologul : " Ieri m-am rastignit cu Hristos, astazi sunt slavit impreuna cu El; ieri am murit impreuna cu El , astazi inviem impreuna cu El."

Pacatul si pacatosul

Cu totul nou pentru neamul omenesc este mesajul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de a separa pacatul de pacatos: sa uram pacatul, dar sa iubim pe pacatos; sa ucidem pacatul, dar sa-l salvam pe pacatos; sa nu echivalam pe pacatos cu pacatul; sa nu ucidem pe pacatos din cauza pacatului, ci sa-l salvam din pacat.
Un exemplu zguduitor in aceasta privinta este femeia prinsa in adulter. Atotmilostivul Mantuitor a despartit pacatul femeii de existenta ei dupa chipul lui Dumnezeu, a condamnat pacatul si a mustrat pe pacatoasa cu ale Sale cuvinte pline de mila :" Nici Eu nu te osandesc; mergi si nu mai pacatui." ( Ioan 8, 11).

Oricat de pacatos ar fi cineva, el nu e pierdut.Oricat de cazut si de decazut ar fi cineva, el poate fi mantuit. El e ca pomul care si-a pierdut frunzele cand a venit iarna cu viscolul ispitelor, dar puterea de infrunzire o are. Si in cel mai pacatos om poate da o primavara de trezire la o viata noua, cand sufla vantul cel cald si binecuvantat al Duhului Sfant.

Aceasta este metoda Sfintei noastre Biserici, in lucrarea mantuirii pacatosului de pacat; metoda traditionala , sfanta si stabilita in Biserica Ortodoxa de catre Sfintii Parinti. Ea a fost formulata si de catre Sf. Simeon Noul Teolog :" Caci binele nu e bine cand nu se face bine."