Pr. Petru Munteanu - Savinesti Neamt: octombrie 2010

Margaritare din Pateric

Pe vremea cand desertul egiptean era plin de acei oameni sfinti numiti Parintii Desertului, o femeie care suferea de cancer la san, l-a cautat pe unul dintre ei pe nume Avva Longinus, care avea reputatia de sfant si de vindecator deopotriva.
In timp ce femeia mergea pe malul marii, ea s-a intalnit chiar cu Longinus, care culegea lemne de foc si l-a intrebat:
- Sfinte parinte, ai putea sa-mi spui unde locuieste robul lui Dumnezeu Avva Longinus?
- De ce il cauti pe sarlatanul acela batran? a intrebat-o Longinus? Nu te duce la el, caci nu vei avea decat de suferit de pe urma sfaturilor lui. Care e necazul tau?
Femeia i-a povestit. Longinus a binecuvantat-o si a trimis-o acasa , spunandu-i:
- Acum du-te si Dumnezeu va veghea sa te faci din nou bine. Cu siguranta, Longinus nu te-ar fi putut ajuta cu nimic.
Si astfel femeia s-a intors acasa, avand incredere ca se va vindeca, lucru care s-a si intamplat in mai putin de o luna. Multi ani mai tarziu, ea a murit fara sa stie ca cel care a binecuvantat-o a fost chiar Avva Longinus.

Vino si asculta

luni, 4 octombrie 2010

Starea de singuratate si libertatea

Starea de singuratatea este durerea cea mai ingrozitoare a spiritului omenesc. Starea de singuratatea nu inseamna lipsa comuniunii, ci constiinta profunda a unei solitudini totale; sentimentul parasirii libere, in viata, de toti si de toate. Esti singur in viata. Privesti in jurul tau si cel de langa tine e o lume aparte, zavorata in ea insasi. In acelasi timp, porti o raspundere fata de viata si fata de lume.In tine se afla raspunderea tuturor generatiilor.La mersul lumii contribuie si pasul tau, ceea ce te face un partas la responsabilitatea fata de un anumit moment al istoriei prin care treci.

E o raspundere care e numai a ta, personala, maridu-ti singuratatea, adaugandu-i cosmarul zbuciumului.

In aceasta stare de singuratate lucida, apare si suferinta vietii lipsita de afectiune(inteleasa mai mult ca stare de confort si siguranta.Stare, ce provine din dorinta si lacomie.) Suferinta vietii lipsita de afectiune se afla ascunsa in teama. Teama, ce il cuprinde pe celalalt si se agata de el.Se teme ca va pleca.Sotii se tem, sotiile, parintii, copii,toata lumea se teme.Si politicienii se tem ca vor ramane fara simpatizanti asa ca recurg la compromisuri...

Dar, Dumnezeu, stim ca nu se descopera dacat atunci cand esti singur.Iar starea de singuratate este viata, una abundenta. Este sanatate...

Esti liber,adica esti singur.Constiinta libertatii este o constiinta absoluta a singuratatii.Nu esti legat de nimic prin nici o legatura, dar esti responsabil.Doar in aceasta stare, originalitatea noastra, exprimata prin acte si fapte se descopera ca libertate interioara.

A vedea inseamna a crede

Mantuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Sai sa priveasca lumea dimprejurul lor si sa vada lucrarea lui Dumnezeu. Si noi putem vedea astazi, in izbucnirea furtunilor, in pasarile cerului si in florile campului, semne ce descopera prezenta si scopurile lui Dumnezeu.

In acelasi duh, Parintii Bisericii afirma ca scopul ultim al citirii Scripturii este dobandirea theoriei , o "imagine" inspirata despre Dumnezeu si despre Adevarul Sau. Citim Cuvantul lui Dumnezeu si-l auzim vestit in predici si in imnuri liturgice. Dar, totusi, trebuie sa-l cuprindem, sa-l intelegem si sa ni-l impropriem, pentru ca sa-l "vedem" - atunci cand cuvintele devin intr-o oarecare masura, icoana, imagini sfinte ce dau puterea cuvintelor scrise sa devina Cuvant viu.

Pentru ca textele biblice sa poata fi auzite, ele trebuie si sa fie vazute. Trebuie sa ne provoace impresii vizuale care sa se intipareasca in memoria noastra. Asemeni lui Toma, odata ce L-am vazut pe Hristos, prin Scriptura si prin propria noastra experienta, abia atunci putem crede cu adevarat.

Zilele trecute, un prieten se plangea de dificultatea pe care a intampinat-o in a intalni prezenta lui Dumnezeu in mijlocul rutinei sale zilnice.
Toate grijile lumesti ce se revarsa zilnic asupra sa se pun in fata rugaciunii si-l fac obtuz la orice urma de dumnezeire si frumusete din preajma sa.Era mai degraba descurajat si ingrijorat decat deprimat.Adica problema sa este mai degraba duhovniceasca decat psihologica. Ce m-a impresionat totusi este faptul ca descrierea acestei stari este foarte apropiata de orbire. Nu mai pot vedea lucrurile despre care stiu ca sunt adevarate. Adica , daca nu le mai pot percepe, daca nu le pot simti realitatea si adevarul cu ochii inimii, atunci s-ar putea la fel de bine, sa nu existe.

Trebuie sa incercam sa privim dincolo de prezentele imediate si sa vedem adanca realitate in toata profunzimea ei. Abia atunci putem sa intram in ea si sa ne-o impropriem.

Este diferenta dintre a privi la un acvariu si a inota printre recifele de corali, intre a cosi iarba si a culege flori de stanca, intre a trece pe langa un loc de joaca si a-ti tine copilul in brate.

Putem privi la lucrurile bune si frumoase, sau putem sa le vedem. Iar cand le vedem , atunci vedem dincolo de elle, in adancurile realitatii.

Daca avem ochi de vazut , acestia vor percepe in jurul nostru miracole. Pasarile din vazduh si florile de pe campii vor deveni semne ale Raiului, iar oamenii rugatori vor oferi marturii de netagaduit despre prezenta, puterea, marirea si slava lui Dumnezeu.

Pr. Petru Munteanu - Savinesti Neamt

Boboteaza 2009

Contact e-mail

Jurnal spiritual

Linkuri

Alte linkuri...

Arhivă blog

Despre mine

Margaritare din Pateric

Vino si asculta

luni, 4 octombrie 2010

Starea de singuratate si libertatea

A vedea inseamna a crede

Etichete