Meditatii

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu. Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete dar si de bucurie.
Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins. Cu toate acestea , este o " tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana : Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa , revarsandu-si neincatat asupra noastra indurarea mila si dragostea.

Tragedia vietii noastre consta in tentatia permanenta de a-l pierde din vedere pe Dumnezeu si a ne dori ceva inferior Lui.

La fel ca israelitii din vechime, noi comitem in mod repetat actul tradator al adulterului , fiindca " Il inselam cu alti dumnezei".

Dorinta insasi se perverteste, fiind transformata intr-un imbold launtric pentru ceva care va putea mai degraba sa satisfaca pasiunile corupte decat sa hraneasca sufletul infometat.

O stranie si puternica neliniste ne indeamna sa cautam dincolo de viata noastra cotidiana si de experienta noastra nemijlocita, pentru a afla cateva ratiuni cu insemnatate si finalitate absoluta.

Cata vreme acea neliniste nu poarta un nume si nu are o finalitate limpede, bajbaim si ne impleticim prin viata cautand cu disperare ceva care sa ne ofere satisfactie, sau macar ceva care sa ne potoleasca dorinta chinuitoare care ne devoreaza.

Nestiind ca motorul din spatele acelei dorinte este dorul de Dumnezeu, ne cheltuim timpul si ne risipim energia alergand dupa vise desarte si idoli la moda.

Dar visele raman simple fantezii, iar idolii alcatuiti din tarana, se prefac in praf si pulbere.

Icoana : o oglinda

Sf. Icoane ne amintesc de chemarea si mareata posibilitate la care suntem invitati, spre nemuritoarea comuniune cu Cel ce ne iubeste.

Sf.Icoane deschid o fereastra pentru a ne descoperi frumusetea raiului.In acelasi timp, oglindesc chipul dumnezeiesc intru care fiecare din noi am fost ziditi.

Si astfel - in ciuda lipsurilor noastre si a urateniei noastre ocazionale - descopera si frumusetea ce se gaseste ascunsa in noi.

Locul Inimii

"Dumnezeu ni se descopera in tacerea inimii". Parintii pustiei, urmand nevointe ascetice generatie dupa generatie, au ajuns singuri sa cunoasca acest adevar, indeosebi din experienta personala.

Putem dobandi in multe feluri cunostinte despre Dumnezeu, in primul rand din Biblie si prin Sf.Liturghie. Totusi ne punem intrebarea : cum trecem de la cunostinte despre Dumnezeu la cunoasterea lui Dumnezeu , adica, la o comuniune de iubire cu El din ce in ce mai adanca.

Adevarata cunoastere a lui Dumnezeu este prin traire. Citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor duhovnicesti, participand regulat la slujbe, dedicandu-ne lucrarii iubirii, sunt actiuni indispensabile daca dorim sa ajungem la o astfel de cunoastere. Dar ea depinde foarte mult de capacitatea noastra de a citi, de a ne ruga si a sluji la nivelul inimii.

Pentru a intreprinde aceasta calatorie interioara, unneori trebuie sa punem la o parte cartile, inregistrarile liturgice chiar si Sf.Scriptura, si sa petrecem cateva clipe in tacere.Dimineata devreme, sau seara dupa lasarea intunericului, sunt momente potrivite sa intram in camara noastra, sa inchidemm usa si sa aprindem o lumanare inaintea unei icoane. Acolo in acea nemiscare , ne putem aduna si concentra asupra celor mai importante aspecte ale vietii noastre.
In acea tacere Ii putem ingadui sa ne vorbeasca si sa ni se descopere.

Ne trudim sa trecem in viata de la cunoasterea lui Dumnezeu la impartasirea cu El.

Aceasta dorinta izvoraste dintr-o dragoste necuprinsa ce vine de la Dumnezeu, ne conduce , intr-un sfarsit , la locul inimii.In chip minunat, in linistea acelui loc si in prezenta sfinteniei, intram , cel putin pentru o clipa, in Imparatia lui Dumnezeu.