Intr-adevar, toata viata vazuta a omului, viata sa in timp si spatiu, este intemeiata pe lucruri nevazute, adica pe suflet, pe gandurile lui, pe constiinta lui.
In lumea realitatilor si a faptelor vazute, omul se orienteaza prin gandirea lui si cu ajutorul ei masoara si evalueaza toate, macar ca si pentru el ea este nevazuta. Inca si mai natural si mai logic este ca el sa se orienteze prin ea in lumea realitatilor si a valorilor spirituale. Prin gandire omul este legat nu numai de lumea celor vazute, a realitatilor materiale, ci si de lumea realitatilor spirituale. 
Nici cei mai extremisti senzualisti in teoria cunoasterii nu pot tagadui acest lucru. Trebuie sa recunoastem ca spiritul omenesc este un atelier minunat in care impresiile simturilor se transforma insesizabil in ganduri. Din orice unghi s-ar apropia de realitatile materiale si spirituale, observatorul atent al lumii simte in chip necesar prezenta unei taine infinite in toate fenomenele. Acesta este tributul pe care orice ganditor il plateste in mod obligatoriu tainei enigmatice a lumii. 
Desigur ca orientarea in aceasta lume enigmatica depinde de natura spiritului prin care se orienteaza omul. Iar natura lui, spiritul omenesc si-o manifesta si o dovedeste in experienta castigata prin actiunile lui. Ori din intreaga aceasta experienta decurge dorul omului si al sufletului sau pentru infinit in toate manifesterile lui : in cunoastere , in viata, in experienta.