Taine

Margaritare din Pateric

Pe vremea cand desertul egiptean era plin de acei oameni sfinti numiti Parintii Desertului, o femeie care suferea de cancer la san, l-a cautat pe unul dintre ei pe nume Avva Longinus, care avea reputatia de sfant si de vindecator deopotriva.
In timp ce femeia mergea pe malul marii, ea s-a intalnit chiar cu Longinus, care culegea lemne de foc si l-a intrebat:
- Sfinte parinte, ai putea sa-mi spui unde locuieste robul lui Dumnezeu Avva Longinus?
- De ce il cauti pe sarlatanul acela batran? a intrebat-o Longinus? Nu te duce la el, caci nu vei avea decat de suferit de pe urma sfaturilor lui. Care e necazul tau?
Femeia i-a povestit. Longinus a binecuvantat-o si a trimis-o acasa , spunandu-i:
- Acum du-te si Dumnezeu va veghea sa te faci din nou bine. Cu siguranta, Longinus nu te-ar fi putut ajuta cu nimic.
Si astfel femeia s-a intors acasa, avand incredere ca se va vindeca, lucru care s-a si intamplat in mai putin de o luna. Multi ani mai tarziu, ea a murit fara sa stie ca cel care a binecuvantat-o a fost chiar Avva Longinus.

Vino si asculta

sâmbătă, 5 iulie 2008

Taine

Fara indoiala ca , dupa Dumnezeu, omul este existenta cea mai tainica si mai enigmatica din toate lumile cunoscute gandirii omenesti.

In adancurile fara fund si fara hotar ale existentei omenesti traiesc si se ciocnesc una de alta antiteze ireconciliabile : viata si moartea, binele si raul, Dumnezeu si diavolul si tot ce exista in ele si in jurul lor.

In toate religiile lui, filozofiile, stiintele si civilizatiile lui spirituale si materiale, neamul omenesc s-a straduit sa dezlege in esenta ei o singura probleme atotcuprinzatoare:

problema omului.

Si din toate durerile si suferintele lui el si-a cizelat pentru sine, o divinitate suprema, pe care a adorat-o ca pe suprema valoare si ca pe criteriul ultim al tuturor. Aceasta suprema divinitate este "omul masura tuturor"( Protagoras),

adica omul este masura tuturor fiintelor si lucrurilor.

Dar in acest fel majestatea sa, omul , n-a dezlegat problema omului. Pentru ca masurandu-se prin el insusi, el nu S-a inteles in adanc nici pe sine insusi, cum n-a inteles nici lumea din jurul lui ( vezi 2 Cor. 10,12). In realitate, el s-a straduit in zadar; a oglindit o oglinda intr-o alta oglinda. Si toate s-au rezumat in strigatul zguduitor si in marturisirea lui infricosatoare: " nimic despre mine nu stiu" ( 1 Cor. 4, 4 ).

Nimic nu cunosc despre mine; nu cunosc nici ce este omul, nici ce este Dumnezeu, nici ce este moartea, nici ce este viata.

Mai mult cu toata fiinta mea simt ca sunt sclav al mortii, un sclav al raului si prin pacat un sclav al diavolului. Rodul intregii activitati a omului a fost de a fi alcatuit din tot neamul omenesc un trup: " trupul mortii". Si fiecare a devenit incorporat in acest trup al mortii. Dar ce se ascunde in acest trup al mortii ? - Miros urat, putreziciune, viermi... " Om nenorocit ce sunt! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?" ( Romani 7,24).

Nimeni, nimeni in afara de Iisus Hristos. Pentru ca El biruind moartea prin Invierea Sa, a desfiintat "trupul mortii", a izbavit neamul omenesc din moarte, i-a daruit Viata cea vesnica.

A vedea inseamna a crede

Mantuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Sai sa priveasca lumea dimprejurul lor si sa vada lucrarea lui Dumnezeu. Si noi putem vedea astazi, in izbucnirea furtunilor, in pasarile cerului si in florile campului, semne ce descopera prezenta si scopurile lui Dumnezeu.

In acelasi duh, Parintii Bisericii afirma ca scopul ultim al citirii Scripturii este dobandirea theoriei , o "imagine" inspirata despre Dumnezeu si despre Adevarul Sau. Citim Cuvantul lui Dumnezeu si-l auzim vestit in predici si in imnuri liturgice. Dar, totusi, trebuie sa-l cuprindem, sa-l intelegem si sa ni-l impropriem, pentru ca sa-l "vedem" - atunci cand cuvintele devin intr-o oarecare masura, icoana, imagini sfinte ce dau puterea cuvintelor scrise sa devina Cuvant viu.

Pentru ca textele biblice sa poata fi auzite, ele trebuie si sa fie vazute. Trebuie sa ne provoace impresii vizuale care sa se intipareasca in memoria noastra. Asemeni lui Toma, odata ce L-am vazut pe Hristos, prin Scriptura si prin propria noastra experienta, abia atunci putem crede cu adevarat.

Zilele trecute, un prieten se plangea de dificultatea pe care a intampinat-o in a intalni prezenta lui Dumnezeu in mijlocul rutinei sale zilnice.
Toate grijile lumesti ce se revarsa zilnic asupra sa se pun in fata rugaciunii si-l fac obtuz la orice urma de dumnezeire si frumusete din preajma sa.Era mai degraba descurajat si ingrijorat decat deprimat.Adica problema sa este mai degraba duhovniceasca decat psihologica. Ce m-a impresionat totusi este faptul ca descrierea acestei stari este foarte apropiata de orbire. Nu mai pot vedea lucrurile despre care stiu ca sunt adevarate. Adica , daca nu le mai pot percepe, daca nu le pot simti realitatea si adevarul cu ochii inimii, atunci s-ar putea la fel de bine, sa nu existe.

Trebuie sa incercam sa privim dincolo de prezentele imediate si sa vedem adanca realitate in toata profunzimea ei. Abia atunci putem sa intram in ea si sa ne-o impropriem.

Este diferenta dintre a privi la un acvariu si a inota printre recifele de corali, intre a cosi iarba si a culege flori de stanca, intre a trece pe langa un loc de joaca si a-ti tine copilul in brate.

Putem privi la lucrurile bune si frumoase, sau putem sa le vedem. Iar cand le vedem , atunci vedem dincolo de elle, in adancurile realitatii.

Daca avem ochi de vazut , acestia vor percepe in jurul nostru miracole. Pasarile din vazduh si florile de pe campii vor deveni semne ale Raiului, iar oamenii rugatori vor oferi marturii de netagaduit despre prezenta, puterea, marirea si slava lui Dumnezeu.

Pr. Petru Munteanu - Savinesti Neamt

Boboteaza 2009

Contact e-mail

Jurnal spiritual

Linkuri

Alte linkuri...

Arhivă blog

Despre mine

Margaritare din Pateric

Vino si asculta

sâmbătă, 5 iulie 2008

Taine

A vedea inseamna a crede

Etichete